Dependenta de alcool – tratament si sfaturi utile
14 martie 2017

Diferenta dintre sete si pofta

Rusine si vinovatie in adictii

Sete sau pofta in cazul unei persoae care sufera de o dependenta?

    Atunci când vorbim despre „adicții”, ne referim și la acea parte componentă numită în termeni de specialitate „compulsie”.

Compulsia este pofta arzătoare care poate ocupa întreaga atenție a unei persoane. În astfel de clipe nu mai contează care sunt consecințele sau ce este nevoie să facă pentru a-și îndeplini pofta, tot ceea ce contează este să-și satisfacă pofta. Deși unele persoane conștientizează acest fapt, tot nu reușesc să-și controleze acțiunile.

În acest moment, unele din reacțiile emoționale posibile sunt rușinea și vinovăția. Rușinea este strâns legată de ceilalți, de persoanele apropiate care sunt afectate de acțiunile lor sau de cei care vor să le ofere ajutorul.

Rușinea poate să cuprindă teama de a își expune vulnerabilitatea sau dificultatea de a se controla, percepută câteodată ca slăbiciune. Unele persoane se simt inconfortabil să fie percepute ca fiind slabe sau demotivate. În acest caz, prima reacție va fi să ascundă sau să mascheze această slăbiciune sau să se apare și să spună: “eu nu am o astfel de problemă” sau“pot să mă las oricând de…”.

Pentru ca o persoană să depășească rușinea are nevoie să primească încurajări din partea celorlalți, iar atenția acestora să fie orientată către lucurile bune pe care aceștia le fac, chiar și pentru micile schimbări legate de adicția lor.

Atunci când nu reușesc să mențină o schimbare, este recomandat să fie încurajațe să exploreze nereușita și să o privească din perspectiva unei ocazii de a învăța ceva nou despre propria persoană. Câteodată, schimbările pot fi dificile și rușinea poate fi foarte intensă. Dacă familia, persoanele apropiate, sau persoana în cauză se simt depășite, recomandarea este ca aceasta să apeleze la un specialist în adicții.

         Pe lângă sentimentul rușinii, o persoană care este dependentă se poate confrunta frecvent și cu o reacție de vinovăție. Vinovăția este o emoție de furie orientată către propria persoană. Cu cât sentimentul de vinovăție este mai mare, cu atât intensitatea furiei va crește.

Această vinovăție blamează/ceartă persoana în cauză și dacă sentimentul de vină este prea puternic, există posibilitatea ca persoana să se retragă și/sau ascundă comportamentul față de care se simte vinovat. Persoana care se blamează poate să aibă o încredere scăzută în forțele proprii pentru că: “am avut atâtea încercări și nici una nu a funcționat”, ”ce sens mai are să încerc, pentru că mereu greșesc”.

La acest nivel, motivația este foarte scăzută pentru ca persoana să dorească să încerce să se schimbe, deoarece senzația lipsei de control se accentuează. În acest punct, posibilitatea unei schimbări va depinde de sprijinul acordat de către specialiști și de către familie sau persoane apropiate.

        Dependența este o boală și necesită un tratament la fel de riguros ca oricare alta, care constă în primul rând în consiliere psihologică, pentru ca persoana să conștientizeze momentele în care este mai vulnerabilă și să învețe cum să le depășească. Sentimentele de neputință pot fi des întâlnite întrucât persoana își dă seama că nu poate să facă aceste schimbări singură.

Recomandăm cererea ajutorului unui specialist în adicții, pentru ca drumul către vindecare să se realizeze treptat și să fie în atenția unor persoane capabile și pregătite din punct de vedere profesional.

Autor: Dan Calotă, psiholog Clinica ALIAT